You are here
Home > Aerobic > Moș Nicolae i-a răsplătit pe sportivii „Voinței”

Moș Nicolae i-a răsplătit pe sportivii „Voinței”

Moș Nicolae nu i-a ocolit nici anul acesta pe sportivii care activează în cadrul ACSS „Voința” Buftea.

Cu mult fast, deoarece vorbim despre un număr considerabil de sportivi, adică peste  400 de tineri legitimați ai clubului buftean, distribuiți în 14 discipline sportive, evenimentul a avut loc în moderna sală de sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din localitate.

Primarul Gheorghe Pistol a ținut o scurtă cuvântare pe marginea evenimentului, subliniind importanța sportului, practicat la toate vârstele, dar și implicarea primăriei în dezvoltarea și susținerea mișcării sportive de masă, la nivelul orașului Buftea. De asemenea, domnia sa a anunțat, cu această ocazie, că ținta Primăriei Buftea este de a construi în fiecare dintre cele șase cartiere ale orașului, câte un teren de sport acoperit, de tip balon. În plus, în prezent se lucrează  la un plan de urbanism zonal în vederea construirii unui bazin de înot acoperit, în zona Federației Române de Juniori. Este un proiect care se va realiza prin Compania Națională de Investiții.

A urmat un moment artistic, susținut de dansatorii Ansamblului „Doina Ilfovului” a Centrului Cultural Buftea, urmat de „Steluțele” Voinței Buftea care au oferit mai multe momente de dans, acoperind mai multe registre,culegând ropote de aplauze la scenă deschisă.

A urmat  un raport detaliat al activității clubului, susținut de prezentatorul evenimentului, profesorul Mihai Ion.

În tot cest timp, sportivii au susținut demonstrații, evidențiind calitățile atletice sau îndemânarea pe care le-au dobândit după ore și ore de antrenamente și făcându-i mândri atât pe profesorii lor, dar și pe cei prezenți în sală, veniți să-i vadă și să-i susțină.

Seara a culminat cu momentul mult așteptat de către cei mai tineri dintre cei prezenți în sala de sport, umplută de altfel până la refuz: Moș Nicolae le-a dăruit fiecăruia câte o pungă cu dulciuri, suc, fructe de sezon și alte bunătăți.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top